Futnet Logo
  • romana
  • english

Futnet Romania
Afiliat la unifut
side-menu

Tengo Salonta Campioana României la Futnet 2018

23 Octombrie 2018

Tengo Salonta și-a apărat titlul

Clujul și Șimleul au completat podiumul campionatului de futnet

Sala Sándor Péter din Salonta a găzduit pe 20 octombrie play-offul campionatului de futnet organizat de Asociația Futnet România (președinte, Sorin Bogdan). Patru dintre finaliste au reprezentat Seria Transilvania, iar două au venit din Seria Bucovina.

În fața unui public numeros și gălăgios (pe lângă suporterii locali și clujenii, dar și orădenii au avut susținători vocali la turneu) cele șase echipe au oferit dispute echilibrate, dar și execuții spectaculoase răsplătite cu aplauze de către spectatori. 

Dispute echilibrate 

Dacă amfitrionii s-au impus fără probleme în semifinala cu Simex Șimleul Silvaniei (sălăjenii au oferit, totuși, o replică dârză, jocul fiind mai disputat decât arată scorul final de 3-0), clujenii și orădenii au muncit mai bine de două ore și jumătate pentru a stabili finalista. După 2-0 pentru orădeni, clujenii au revenit și au întors soarta calificării după trei victorii conturate în urma unor jocuri echilibrate, unele decise la avantaje. Meciul s-a încheiat după mai bine de două ore și jumătate de la primul fluier. Echipa de sub Feleac a început bine și finala cu Tengo, câștigând primul meci de dublu, fiind apoi egalată în urma victoriei obținute de amfitrioni la simplu. Partida de triplu a fost cea mai echilibrată dispută din cadrul finalei, la scorul de 1-1 la seturi, clujenii având un avantaj de trei puncte. Susținuți de un public frenetic, dar bun cunoscător al acestui sport, jucătorii de la Tengo au întors soarta partidei, câștigând apoi și jocul decisiv, cel de dublu doi, obținând astfel victoria finală (3-1). Clubul salontan și-a apărat titlul cucerit în 2017 în cadrul campionatului organizat de către Asociația Futnet România, conduse de către Sorin Bogdan, cel care este și membru în conducerea UNIF, forul care guvernează futnetul mondial.

Progres vizibil

”Mă bucur în mod deosebit pentru nivelul de joc ridicat care a caracterizat play-off-ul campionatului de futnet. Față de anul trecut am remarcat un progres vizibil la acest capitol, în consecință meciurile au fost mult mai echilibrate, fapt ce ne bucură. Este meritul echipelor participante și demonstrează munca depusă de jucători și antrenori. Un alt plus a fost creșterea numărului de echipe, ceea ce ne oferit posibilitatea de a coopta în finală și formații din Estul țării. Futnetul românesc se dezvoltă în toată țara, crește numărul și implicarea echipelor participante, iar Asociația Futnet România a reușit să obțină organizarea Campionatelor Mondiale, un succes nu doar sportiv, ci și diplomatic” – a concluzionat la finalul turneului Vasile Sorean, antrenorul campioanei.

Componența echipelor participante la turneul final

Tengo Salonta: Georgel Bobiș, Alex Sorean, Vasile Sorean jr., Nagy Darius, Bagosi István, Illyés Gergö, Denis Purja. Antrenor: Vasile Sorean sr.

JSF Cluj-Napoca: Alin Bălan, Florin Bozga, Mihai Moțeț, Bogdan Otvos, Sebastian Andreica. Antrenor: Paul Negru.

Simex Simleul Silvaniei: Claudiu Borz, Flavius Seiche, Mark Mocan, Mihai Tătar, Doru Sabău, Codruț Ardelean. Antrenor: Emil Borz.

Futnet Oradea: Gulácsi Róbert, Szabó Ferencz, Szabó Levente, Ioan Creț, Paul Creț, Daniel Dobocan. Antrenor: Szabó Levente.

Black Hill Vatra Dornei: Paul Boncheș, Marius Hoffman, Ionuț Bica, Sorin Pricăjan, Andreas Banu, Bogdan Iuga. Din lot au mai făcut parte: Ionel Nemeș, Horia Mihai, Mihai Vizitiu. Antrenor: Paul Boncheș.

Olympiakos Rădăuți: Adrian Schipor, Teodor Lelcu, Liviu Luca, Cristi Nichiforiuc. Antrenor: Adrian Schipor.

Tengo Salonta Campioana României la Futnet 2018
Tengo Salonta Campioana României la Futnet 2018
Tengo Salonta Campioana României la Futnet 2018
Tengo Salonta Campioana României la Futnet 2018

Parteneri

Parteneri media